46 de ani de la cutremurul din 1977. Amintiri din Cluj de la seismul care a omorât peste 1.500 de oameni

46 de ani de la cutremurul din 1977. Amintiri din Cluj de la seismul care a omorât peste 1.500 de oameni

Sâmbătă, 4 martie 2023, se împlinesc 46 de ani de la cel mai mare dezastru natural care a zguduit ţara noastră: cutremurul din 1977.

Seismul, cu magnitudinea de 7,4, s-a produs la ora 21:22 şi a durat doar 55 de secunde, însă, în mai puţin de un minut, a făcut mii de victime. Datele oficiale arată că în urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, majoritatea în Bucureşti, iar alte 11.321 au fost rănite, în principal din cauza prăbuşirii clădirilor.

Printre personalităţile care şi-au pierdut viaţa atunci s-au numărat Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti, cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea, regizorul Alexandru Bocăneţ, Anatol E. Baconsky - poet, teoretician literar, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafiţa.

Nicolae Ceaușescu s-a întors a doua zi după cutremur din turneul pe care îl făcea în Africa și a dat ordin ca orașul să fie curățat în cel mult o lună. Bilanţul groazei de acum 45 de ani arată în Bucureşti nu s-au găsit suficiente flori pentru victimele cutremurului. 

La Cluj cutremurul nu s-a simțit atât de puternic precum s-a simțit în sudul țării sau în Moldova. Clujenii însă își amintesc emoțiile prin care au trecut. Majoritatea erau tineri și nu știau ce se întâmplă. Nu știau cum se simte când are loc un cutremur. Apoi au primit veștile, au aflat ce dezastre au fost în restul țării, câți oameni și-au pierdut viața.

"Nu era foarte târziu, cred că era în jur de 9, nu dormeam. Am văzut cum se mişcă candelabrul şi paharele din vitrină se loveau deolaltă. Apoi am simţit cum podeaua se clatină cumva. Am auzit oameni afară, vedeam pe fereastră cum ies din blocuri.

S-a luat curentul... îmi amintesc că rula un film. Mi-am luat copilul de doi ani jumate şi am coborât scările. "Unde mergem, unde mergem mami?", "Acolo unde sunt oamenii să aflăm ce s-a întâmplat", i-am răspuns. Îmi amintesc că sunau foarte puternic şi sirenele. Era sinistru...

După ce a revenit curentul am urcat în casă. Am stat aproape 2 ore afară deoarece ne temeam. Însă abia mai târziu am aflat că fusese cutremur la Bucureşti. Pe atunci nu erau telefoane şi comunicarea era foarte greoaie", ne spune Maria V., care era însărcinată în 6 luni cu cel de-al doilea copil la vremea aceea. 

Comenteaza