50 de familii de pe o stradă din Cluj-Napoca, obligate să circule pe jos, vor să picheteze Primăria

50 de familii de pe o stradă din Cluj-Napoca, obligate să circule pe jos, vor să picheteze Primăria
Situaţia celor 50 de familii blocate pe o stradă din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, unde un dezvoltator imobiliar a montat stâlpi şi a blocat astfel accesul pe stradă, n-a fost rezolvată nici acum, după două săptămâni. Oamenii sunt hotărâţi să picheteze Primăria, dacă instituţia nu va rezolva problema.

"Nici până în ziua de faţă Primăria nu a venit cu o soluţie. Oamenii sunt hotărâţi să picheteze Primăria, pentru că nu pot ieşi cu maşinile de acolo", spune deputatul clujean Mircia Giurgiu, căruia locuitorii din zonă i-au reclamat problema.


"E strict problema Primăriei, s-o rezolve", spune Giurgiu. Aceasta, pentru că instituţia este cea care a acordat autorizaţia de construcţie pentru blocurile de pe strada Ştefan Meteş. "Dacă izbucneşte un incendiu sau e nevoie de o ambulanţă, maşina nu poate intra", a spus el.

 

Vezi aici situaţia locatarilor

Comenteaza