73.000 de vizitatori la Peninsula

73.000 de vizitatori la Peninsula
Tuborg Green Fest Peninsula a înregistrat la ediţia din acest an un număr record de vizitatori: la cele 90 de concerte şi petreceri din cele patru zile de festival au luat parte în total 73.000 de persoane.

"Acum centralizăm toate datele pentru a finaliza evaluarea în perioada următoare, dar noi preconizăm că vom ieşi pe zero cu bugetul; nu vom avea pierderi, dar nici profit", a declarat Bodor László, directorul evenimentului. Numai concertele Hammerfall şi Within Temptation de duminică seară au reunit 20.000 de oameni în zona complexului Weekend din Târgu-Mureş. În spiritul ecologist promovat de festival la fiecare ediţie, în urma campaniei de responsabilitate socială sprijinită de Umbrela Verde şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, peninsularii au adus la punctul de colectare circa 100.000 de pahare şi sticle de plastic ce vor fi reciclate. Atitudinea eco a fost răsplătită cu peste 2.500 de premii.

Cei de la cortul Asociaţiei Române Anti-SIDA şi al companiei Abbott au împărţit 1.600 de prezervative şi 500 de persoane şi-au făcut tricouri. Mii de peninsulari au încercat programele sportive, au sărit cu coarda sau au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la programele ONG-urilor din Festival Park. De asemenea, 509 persoane au pictat la Pogo Painting - cei mai mulţi oameni care pictează pe o pânză de 4,5 m X 1,5 m - unde s-au consumat 7,5 litri de vopsea şi 20 de litri de apă, în cele patru zile de festival. Tuborg Green Fest Peninsula a avut loc între 25 şi 28 august.

Comenteaza