950.000 de lei pentru Zilele Clujului, ediția a 10-a
- Scris de Claudia Romitan
- 26 Feb 2020, 13:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Consilierii locali vor aproba la viitoarea ședință un proiect de hotărâre privind alocarea a 950.000 de lei de la bugetul local pentru Zilele Clujului.
Anul acesta activitățile din cadrul Zilelor Clujului vor avea în centru atenției sărbătorirea a 10 de existență a acestui eveniment.
Din banii aprobați de la bugetul local, cea mai mare parte este alocată cheltuielilor cu artiștii (480.000 de lei). Reprezentanții primăriei nu au anunțat încă cine vor fi invitații ediției aniversare.
De asemenea, 200.000 de lei sunt costurile legate de scenă, sonorizare și lumini. Promovarea evenimentului are un buget de 100.000 de lei. Și la ediția din acest an vor avea loc spectacole de artificii, costul acestora este de 40.000 de lei. De asemenea, va exista un show de lasere și vor fi iluminate arhitectural mai multe clădiri din centru, fiind alocați în acest sens 60.000 de lei. Ca și la edițiile precedente va exista și video maping pe clădirile din zona centrală (70.000 de lei).
După ce primele ediții au fost organizate în luna mai, anul trecut pentru prima dată Zilele Clujului au fost organizate la sfârșitul lunii septembrie.
În 2020, evenimentul va avea loc din nou în luna mai, chiar dacă încă nu a fost stabilită cu exactitate data.