A avut ţeastă tare. A scăpat cu viaţă după ce a încasat o sticlă de bere în cap

A avut ţeastă tare. A scăpat cu viaţă după ce a încasat o sticlă de bere în cap
Scandalagiul este un bătăuş din Cojocna. În urmă cu ceva timp, supărat pe posesorul unei vile, i-a spart acestuia toate geamurile.

Săptămâna trecută, miercuri, Cutos Levente, în vârstă de 39 de ani, savura liniştit o bere într-un bar din comuna Cojocna când la el a apărut un consătean,  Molnar zis „Juler", cunoscut ca un cal breaz prin comună, mai ales după ce a făcut praf, în urmă cu ceva timp, toate geamurile vilei cu etaj ale unui vecin.

Dar, spune Cutos, acesta a mai bătut pe numeroşi săteni, astfel că deţine o colecţie întreagă de plângeri penale şi procese, fără a fi încă „ascuns" de către autorităţi. „După ce-am încasat lovitura, m-am deplasat, cu chiu cu vai, până la poliţie, după care a venit şi ambulanţa şi m-a dus la Cluj, la UPU. Din păcate am pierdut mult sânge şi capul mă doare, în continuare, tare de tot. Totuşi, sunt foarte nelămurit - de ce m-a ales oare pe mine ca să mă lovească, dacă eu n-am avut niciodată ceva cu el", se întreabă, cu glas stins, bărbatul.

De altfel, are ameţeli frecvente şi, în consecinţă, îşi completează cu dificultate formularul necesar pentru a fi consultat de medicii legişti. „Nu era beat când m-a lovit, iar poliţistul mi-a spus că abia dacă va mai bate pe cineva, după mine, poate intra la puşcărie - aşa va lua numai cu suspendare. Eu mă tot minunez: oare de unde ştie poliţistul treaba asta? De altfel, cu ceva timp în urmă i-a spart unui consătean toate geamurile de la vila sa cu etaj fără să cruţe unul, măcar", povesteşte, mai departe, bărbatul.

Victima arată, de asemenea, că deşi nu a primit sfaturi prea încurajatoare, va face toate demersurile pentru ca "Juler" să-şi capete, cât mai rapid, pedeapsa - şi nu-l va lăsa pe acesta să scape nici în gaură de şarpe.

Oricum, Cutos Levente se poate mândri că deţine o ţeastă tare, astfel că lovitura recepţionată nu a fost considerată de către medici ca fiind de o gravitate excesivă, necesitând doar trei zile de îngrijiri medicale.

Comenteaza