A derapat şi a lovit două maşini FOTO

A derapat şi a lovit două maşini FOTO
Un accident de circulaţie a avut loc în această seară pe strada Şomcutului din Dej. Trei autoturisme au fost avariate.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Şoferul unui autoturism Audi care circula dinspre Dej înspre Viile Dejului a derapat într-o curbă, a pierdut controlul volanului, a intrat în două autoturisme parcate în faţa unui imobil şi a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului. Toate cele trei autoturisme au fost avariate serios, însă nimeni nu
a fost rănit.

"Eram în casă, în pat, stăteam liniştită şi dintr-odată au auzit un buf mare şi m-am gândit că sunt maşinile, dar nu că amândouă. Cred că dauna e destul de mare", a declarat proprietara celor două maşini lovite.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .