A fost identificat principalul suspect care ar fi ucis-o pe Raisa, fetița de 2 ani din Dolj

A fost identificat principalul suspect care ar fi ucis-o pe Raisa, fetița de 2 ani din Dolj

Au apărut noi detalii din cazul Raisei, fetița de doi ani și jumătate din Dolj, găsită marţi, 28 mai, moartă pe câmp, la doar câteva sute de metri de locuinţă.

Copila de 2 ani şi jumătate ar fi fost ucisă de verişorul ei, un băiat de 15 ani. Crima ar fi avut loc chiar în timpul unei vizite la casa bunicului.

Tânărul a fost audiat şi marți, iar miercuri anchetatorii l-au ridicat din nou. Băiatul nu recunoaşte cele întâmplate, iar procurorii comunică dificil cu el, pentru că se exprimă cu greutate. La audierile care au loc au fost chemaţi şi părinţii suspectului. De altfel, tatăl tânărului a fost cel care a găsit cadavrul fetiţei, scrie ȘtirileProTV.

Pe de altă parte, necropsia a stabilit că Raisa a fost sugrumată şi asta i-a adus sfârşitul. Astfel, dosarul penal a devenit unul pentru omor. Au ajuns la fața locului și părinții fetiței, veniți din străinătate.

Potrivit unor surse din anchetă, o cameră de supraveghere a surprins momentul când fetița a intrat în casă, dar nu şi momentul când iese din locuinţă. Pe de altă parte, în spatele casei nu există gard. Trupul neînsuflețit găsit după o noapte de căutări prezenta urme de violență, așa că la scurt timp de la descoperirea macabră zona a fost împânzită de criminaliști.

CITEȘTE ȘI: Rudele fetiţei de 2 ani găsită MOARTĂ ar fi încercat să conducă anchetatorii pe piste greșite / Datorii la cămătari

Comenteaza