A fost prins asasinul lui Charlie Kirk. Trump: „Sper că va primi pedeapsa cu moartea”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:05
- Eveniment
- Ascultă știrea

O persoană se află în arest și este interogată în legătură cu împușcarea mortală a activistului conservator Charlie Kirk.
Donald Trump, președintele SUA, a declarat că forțele de ordine au arestat un suspect în cazul împușcării mortale a activistului conservator Charlie Kirk la o universitate din Utah, relatează Reuters.
„Au făcut o treabă excelentă, toată lumea a colaborat. Totul a ieșit bine. Sper că va primi pedeapsa cu moartea”, a adăugat Trump.
Anterior, în cadrul emisiunii Fox & Friends, Trump a declarat că „cineva foarte apropiat” suspectului l-a denunțat. Președintele american nu a dezvăluit identitatea persoanei respective, dar confirmă că vor exista noutăți în cursul zilei de astăzi, scrie Mediafax.
„Practic, cineva care îi era foarte apropiat l-a denunțat”, a declarat Trump vineri dimineață, în emisiunea „Fox and Friends”. „Asta se întâmplă când ai niște fotografii bune”, a spus președintele, referindu-se la fotografiile mai clare ale suspectului publicate joi de FBI.
Trump a spus că informatorul era „o persoană implicată în aplicarea legii, dar era o persoană credincioasă”.
Tatăl persoanei arestate a cooperat cu anchetatorii, a spus Donald Trump.
Suspectul în cazul uciderii lui Charlie Kirk are „28 sau 29 de ani”, potrivit președintelui SUA. Bărbatul s-ar fi predat la îndemnul tatălui său, după ce o persoană ce l-a recunoscut i s-a adresat acestuia, a precizat Trump în intervenția de la Fox News.
Activistul conservator american Charlie Kirk a fost asasinat cu sânge rece, miercuri, în timpul unui eveniment desfășurat în campusul Universității Utah Valley din Orem, Utah, în fața a mii de studenți și a familiei. În vârstă de 31 de ani, Kirk era un susținător fervent al lui Donald Trump, precum și al principiului că tocmai existența incidentelor armate justifică posesia de armament de către civili.