A murit profesorul Alexandru Pesamosca

A murit profesorul Alexandru Pesamosca
Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferinţe cronice cardiace şi pulmonare, a decedat la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, unde îşi petrecuse marea parte a vieţii.

Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul "Marie Curie", a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Smarandache, managerul unităţii sanitare.

Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile, a spus medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare.

Profesorul Pesamaosca a fost internat în 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu şi avea o durere în piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii "Marie Curie", fost Budimex, a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate.

După evaluare el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susţinerea funcţiei respiratorii.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. De câţiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii "Marie Curie". Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

 

Comenteaza