A murit un român care lucra la un abator din Germania cu cazuri COVID

A murit un român care lucra la un abator din Germania cu cazuri COVID

Un român care lucra la un abator din localitatea germană Birkenfeld, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19, a murit. Bărbatul a fost testat negativ de două ori.

"Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanţii companiei angajatoare cu privire la decesul unui cetăţean român care îşi desfăşura activitatea în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din Birkenfeld, Republica Federală Germania, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19", a informat MAE, printr-un comunicat de presă.

MAE precizează că, potrivit informaţiilor comunicate de către angajator, persoana în cauză fusese testată negativ la infecţia cu SARS-CoV-2 de două ori, în cadrul verificărilor efectuate întregului personal, ultima dată în cursul săptămânii precedente.

Familia a fost înştiinţată cu privire la deces, iar angajatorul se va ocupa de formalităţile de repatriere a trupului neînsufleţit, suportând cheltuielile aferente, a precizat sursa citată.

Comenteaza