A treia încercare nereuşită de eliberare a primarului Apostu
- Scris de Nicoleta Nap
- 21 Dec 2011, 23:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Sorin Apostu a fost adus în faţa magistraţilor în jurul orei 09:00, însoţit de avocaţii Gheorghiţă Mateuţ şi Tiberiu Ban. Primarul suspendat al Clujului, adus de poliţişti fără cătuşe, nu a dat declaraţii în faţa presei. În schimb, şi-a susţinut cauza în faţa judecătorului.
Apostu, acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, a spus că nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului nici înainte de a fi reţinut, că nu a luat măsuri de precauţie în momentul în care a aflat de reţinerea şi arestarea fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Bica, şi că atunci când a primit primul telefon de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) s-a prezentat la percheziţie. Totodată, Apostu a spus că nu i-a cerut directorului RATUC, Liviu Neag, să semneze contractul de asigurare a parcului auto al regiei cu firma Aspaziei Droniuc. Cu toate că procurorii DNA au arătat că Sorin Apostu avea 17 telefoane mobile la domiciliu, acesta a susţinut în faţa judecătorului că nu are decât două astfel de aparate, unul personal şi unul de serviciu, şi nu a făcut modificări la niciunul pentru a-şi ţine secrete convorbirile. "Nu am încercat să schimb IMEI-ul telefonului IPhone (codul unic, folosit pentru identificarea telefonului în cazul interceptărilor - n. red.)", a afirmat Apostu. Tot în apărarea sa, acesta s-a lăudat că Primăria Cluj-Napoca este una dintre cele mai transparente instituţii şi că toate licitaţiile s-au atribuit potrivit criteriului legal al preţului cel mai scăzut.
Gheorghiţă Mateuţ, apărătorul lui Apostu, a insistat pe faptul că dosarul penal a fost finalizat, în consecinţă nu se mai administrează probe noi. În plus, avocatul a spus că "nu există indicii concrete că inculpatul ar săvârşi o nouă infracţiune". La rândul său, celălalt avocat al lui Apostu, Tiberiu Ban, a depus un document semnat de viceprimarii Clujului, de secretarul primăriei şi de şefii direcţiilor din instituţie, prin care se arată realizările lui Apostu, mai exact reparaţia unor străzi, extinderea iluminatului public, atragerea de fonduri europene. În plus, a fost arătată instanţei o caracterizare favorabilă făcută lui Sorin Apostu, care este şi cadru universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, de rectorul Doru Pamfil. Şi diplomele primite de Apostu pentru activitatea din primărie au fost aduse în faţa judecătorului.
Procurorul DNA Anca Mărincean s-a opus cererii, arătând că Apostu a înţeles să exercite funcţia de primar în interes personal. "Scopul arestului e buna desfăşurare a procesului penal, iar procesul penal nu se încheie odată cu urmărirea penală", a subliniat procurorul.
Puţin după ora 11:00, în sala 155 a Curţii de Apel a fost adus celălalt inculpat din dosar, Călin Stoia. Acesta şi-a arătat cătuşele şi a exclamat : "Ca să fie mulţumită presa!". Directorul Brantner-Vereş este acuzat că a dat mită peste 50.000 de euro primarului Apostu pentru a-i facilita obţinerea contractului de salubrizare a unei jumătăţi din municipiul Cluj-Napoca. Totodată, Stoia a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă într-un alt dosar, disjuns din prima cercetare. Pledoaria avocatului lui Stoia s-a bazat pe starea medicală a acestuia, omul de afaceri fiind diagnosticat cu o afecţiune degenerativă la coloana vertebrală, mai exact lombosciatică. Aflat în stare de arest, Stoia a ieşit mai multe zile, consecutiv, pentru tratament la Spitalul de Recuperare, până când pe această temă a izbucnit un schimb de replici dure între DNA şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj. Un corp de control al Poliţiei Române a făcut verificări la IPJ Cluj, iar ieşirile lui Stoia din arest s-au întrerupt. Avocatul lui Stoia a prezentat presei mai multe documente medicale care justificau necesitatea tratamentului, iar omul de afaceri a primit din nou permisiunea IPJ de a efectua exerciţii de fizioterapie la bazinul Spitalului de Recuperare, sub supraveghere. "De luni a reluat tratamentul, dar nu pot să am siguranţa că nu se va răzgândi cineva. Durerile sale de spate au apărut după ce a fost arestat, pentru că înainte făcea tratament", a spus în faţa instanţei avocatul Sergiu Bogdan. Apărătorul a făcut trimitere şi la situaţia Aspaziei Droniuc, denunţătoarea din dosar, care, deşi este acuzată de dare de mită, la fel ca Stoia, are un statut diferit, fiind cercetată în stare de libertate.
Călin Stoia a declarat în faţa judecătorului că se află de 44 de zile în arest doar pe seama unor "indicii şi bănuieli" şi s-a plâns de starea sa de sănătate. Şi în cazul lui Stoia procurorul DNA Anca Mărincean s-a opus cererii de liberare sub control judiciar, subliniind că dosarul oferă destule probe care să susţină măsura arestării preventive. La final, judecătorul l-a întrebat pe Stoia dacă i se oferă tratament adecvat la Spitalul de Recuperare, iar omul de afaceri a răspuns afirmativ.
După deliberări, în jurul orei 13:00, magistraţii Curţii de Apel au respins, pe rând, cererile celor doi. Avocaţii acestora au depus recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, termenele urmând să fie fixate, potrivit aprecierii apărătorilor, abia după sărbătorile de iarnă.
Recursuri respinse la instanţa superioară
Sorin Apostu şi Călin Stoia au depus deja două recursuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de măsura arestării preventive, dispusă şi prelungită de Curtea de Apel Cluj. Călin Stoia a depus şi o cerere de liberare pe cauţiune, însă şi aceasta a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj şi de instanţa superioară.
15 persoane interceptate
15 persoane au fost interceptate în acest dosar, au dezvăluit surse judiciare pentru ZIUA de CLUJ. Interceptările au început, în mod oficial, în 25 iulie 2011. Aceleaşi surse susţin că prima autorizare de interceptare a fost emisă pe numele lui Sorin Apostu.