A vrut să se sinucidă la numai 18 ani

A vrut să se sinucidă la numai 18 ani
Un tânăr de 18 ani din comuna clujeană Chiuieşti a ameninţat azi-noapte că îşi pune capăt zilelor. Acesta a ajuns la spitalul din Dej.

Azi-noapte, în jurul orei 3, după un scandal în familie, tânărul de 18 ani a intenţionat să se spânzure. Din fericire pentru el, mama acestuia a sunat la timp la 112, iar la faţa locului s-au deplasat imediat poliţia, dar şi o ambulanţă venită de la Dej. Pentru că la prima vedere pe gâtul său nu a fost găsită o marcă traumatică specifică spânzurării, băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal din Dej pentru investigaţii amănunţite.

Conform unor apropiaţi ai familiei, se pare că la baza deciziei tânărului ar sta banii prea puţini primiţi de la părinţi. Aceleaşi surse susţin că băiatul, care este elev la un liceu din Dej, munceşte cu ziua în timpul său liber, însă banii câştigaţi ar fi prea puţini.

Cel mai probabil, tânărul va avea nevoie de consiliere psihologică.

 

Comenteaza