News alert Update Foto Accident de muncă într-o pădure din Cluj. Un tânăr a fost transportat la spital în comă
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Mai 2020, 13:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un elicopter SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit pentru a acorda primul ajutor în cazul unui tânăr accidentat în timpul unor lucrări într-o pădure din Cluj.
Un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost grav rănit într-o zonă împădurită din apropierea localității Așchileu Mare după ce, în timpul unor lucrări, a fost lovit în zona capului de o ramură care s-a rupt dintr-un copac în timpul unor lucrări de tăiere.
O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SAJ și un elicopter SMURD au intervenit ca urmare a accidentări grave a unui tânăr, care efectua lucrări într-o zonă împădurită din apropierea localității Așchileu Mare.
Potrivit ISU Cluj, evenimentul s-a produs în jurul orei 11:00, iar în momentul sosirii echipajului elicopterului SMURD la locul accidentului, tânărul era în comă și prezenta traumatisme grave în zona capului.
"S-a reușit stabilizarea stării acestuia de către echipajele medicale ale SAJ și a elicopterului SMURD, fiind apoi transferat în ambulanță, cu sprijinul pompierilor, și transportat către Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca", precizează ISU Cluj.
UPDATE: "In jurul orei 11.00, pe raza localității Așchileu Mare, un tânăr de 21 care se afla într-o zonă împadurită, a fost lovit de crengile unui arbore, rezultând rănirea acestuia.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale care i-au acordat îngrijirile necesare, fiind ulterior transportat la spital", transmite IPJ Cluj.
Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.