Update Accident GRAV în zona Gării din Cluj-Napoca. Un bărbat a MURIT după ce a fost prins sub un tren

Accident GRAV în zona Gării din Cluj-Napoca. Un bărbat a MURIT după ce a fost prins sub un tren

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a scoate o persoană surprinsă sub o garnitură de tren în apropierea depoului CFR din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit pompierilor, apelul de urgență a venit în jurul orei 14.30.

"La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața", au transmis reprezentanții ISU Cluj.

"Polițiștii din cadrul Secției Regionale Transporturi Feroviare Cluj au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, la ieșirea din stația CFR Cluj-Napoca. A fost declarat decesul unui bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Mureș, accidentat de trenul care circula pe relația Cluj Napoca – Oradea.

Momentan circulația feroviară se desfășoară pe firul 2 al căii ferate.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul", a informat IPJ Cluj.

UPDATE IPJ Cluj: Traficul feroviar a revenit la normal. Trenul implicat în eveniment a întârziat 50 minute. Nu au fost alte trenuri afectate.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza