Accident GRAV într-o zonă de munte! Doi bărbați au căzut din telescaun

Accident GRAV într-o zonă de munte! Doi bărbați au căzut din telescaun

Doi bărbaţi au fost grav răniţi, vineri, după ce au căzut de la înălţime din telescaunul care urcă din Petroşani spre staţiunea Parâng.

"Accidentul, care a avut loc cu puţin timp înainte de ora 12,00, s-a produs între primii doi piloni ai instalaţiei de transport pe cablu. La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conştiente, dar prezentau multiple traumatisme", a precizat sursa citată.

Echipajele medicale ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara le-au acordat primul ajutor calificat, celor doi bărbaţi.

O primă victimă a fost transportată la UPU Petroşani, iar cea de-a doua se află încă la locul accidentului pentru a i se acorda asistenţă medicală.

La intervenţie au participat şi salvamontiştii din Parâng.

Este vorba despre doi muncitori care efectuau lucrări de reparație la telescaun și care s-au prăbuşit de la aproape 8 metri înălţime.

"Din primele verificări, se pare că cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment in care s-a rupt cablul de tractare, aceştia căzând pe sol, de la o înălţime de aproximativ 7-8 metri", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea acestor măsuri.

Comenteaza