Foto ACCIDENT în judeţul Cluj, cu victimă ÎNCARCERATĂ. A intrat frontal într-un pod de beton pe fondul "altor preocupări"

În cursul nopții, în jurul orei 00.20, pe DN1C- Varianta Ocolitoare Gherla, în localitatea Bunești a fost înregistrat un accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată, despre care poliţiştii transmit că ar fi avut "alte preocupări" când a pierdut controlul volanului.  

"Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în cursul nopții trecute pentru a descarcera un bărbat rămas blocat într-un autoturism ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Bunești, comuna Mintiu Gherlii.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Salvatorii au găsit încarcerat în autoturism un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, în stare de inconștiență și care prezenta multiple traumatisme.

A fost realizat accesul către victimă folosind utilajele hidraulice, iar apoi a fost extrasă din autoturism cu accesoriile specifice, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.

Bărbatul a fost preluat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a transmis ISU Cluj.

"Primele verificări arată faptul că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu autoturismul dinspre Dej înspre Gherla, pe fondul altor preocupări, de natură a-i distrage atenția, ar fi părăsit partea carosabilă, autovehiculul intrând frontal într-un podeț de beton", au precizat poliţiştii clujeni, într-o comunicare de presă.

Comenteaza