Foto ACCIDENT pe Drumul Sfântul Ioan: Curbă ratată, 4 victime şi două maşini făcute praf / Clujenii: "Viteză, ca pe circuite de Formulă"

ACCIDENT pe Drumul Sfântul Ioan: Curbă ratată, 4 victime şi două maşini făcute praf / Clujenii: "Viteză, ca pe circuite de Formulă"
Info Trafic Cluj-Napoca - Comanici Ovidiu Dan
ACCIDENT în Cluj-Napoca: Curbă ratată, 4 victime şi două maşini făcute praf pe Drumul Sfântul Ioan
ACCIDENT în Cluj-Napoca: Curbă ratată, 4 victime şi două maşini făcute praf pe Drumul Sfântul Ioan
ACCIDENT în Cluj-Napoca: Curbă ratată, 4 victime şi două maşini făcute praf pe Drumul Sfântul Ioan

În seara de marţi, 19 septembrie, a avut loc un accident rutier la care a fost solicitată intervenţia echipajelor de descarcerare şi SMURD-ul. Clujenii spun că în zona respectivă mulţi şoferi circulă cu viteză excesivă, iar radarele poliţiei nu îi descurajează pe teribilişti.  

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești au intervenit marţi seara la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.

Patru persoane, respectiv trei femei și un bărbat, au primit primul ajutor calificat la fața locului și s-a stabilit dacă vor fi transportate la spital. Toate persoanele implicate în accident erau în stare de conștiență și cooperante la momentul intervenţiei salvatorilor clujeni, a transmis ISU Cluj. 

IPJ Cluj a transmis cum s-a petrecurt accidentul. "Un conducător auto de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa în direcția străzii Bucium ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe un sector de drum în curbă, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, din municipiul Turda, din sensul opus.

În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv a conducătorului auto, a unei pasagere din mașina acestuia și a unei femei din celălalt autoturism, pasageră. Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative", a precizat IPJ Cluj. 

Pe pagina de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca, unde a fost postată o fotografie cu accidentul, mulţi şoferi spun că în zona respectivă se circulă cu viteză excesivă, iar de adaptarea vitezei, nici pomeneală: 
"Cu ce viteză se circulă ce depășiri se fac..."
"Acolo e viteza şi teribilismul."
"Cam fac traseul respectiv, dar acolo se circula ca în India, adică nu se respectă nici un semn de circulație. Folosirea telefonului este cam de 98 % dintre conducători auto inclusiv șoferi de pe autobuz.. unii chiar scriu mesaje... viteza este ca pe circuite de formula."
"La cât de îngust e drumul , și cu ce viteze se circulă pe acolo nu e de mirare că se întâmplă câte o nenorocire."
"Drum cu limitare de 50 dd km/h. La ce pagube sunt acolo, ăia sigur nu aveau 50"
"Nu pot crede . In după-masa asta am trecut pe acolo. Era un echipaj de poliție cu radar cred și sper. M-am oprit la izvor sa iau niște apa și pur și simplu abia am așteptat sa pot pleca de acolo când am văzut cu ce viteza circulau mașinile. Tocmai trecuse un Mercedes in jurul orei 19,00 mai ceva ca la raliu mergea. Sper din tot sufletul sa-și fi luat o amenda."
"În România cand iesi la drum cu masina șansele îs 50/50 sa te întorci teafăr acasa, mai ales la Cluj!"

Comenteaza