Accident în Cluj: Un cetățean străin, beat criță, a căzut cu motocicleta într-un șanț

Accident în Cluj: Un cetățean străin, beat criță, a căzut cu motocicleta într-un șanț

În seara zilei de 8 septembrie, în jurul orei 19:00, în localitatea Icod, județul Cluj, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un motociclu.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, un bărbat de 63 de ani, cetățean străin, care conducea motocicleta pe direcția Gherla – Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, ieșind de pe carosabil și ajungând în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care i-a acordat motociclistului îngrijiri de specialitate. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .