ACCIDENT în Floreşti. Cu permisul anulat, beat la volan, a şi fugit de la locul faptei

ACCIDENT în Floreşti. Cu permisul anulat, beat la volan, a şi fugit de la locul faptei

Duminică a avut loc un accident rutier pe DN1 E60 în localitatea Florești, produs în jurul orei 16.00. Şoferul care a produs accidentul avea permisul anulat, era şi beat la volan, dar a şi fugit de la locul faptei, iar poliţia l-a oprit abia pe Calea Mănăştur din Cluj.

Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Cluj-Napoca, din direcția localității Gilău a intrat in coliziune cu autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, din orașul Huedin.

Ulterior impactului dintre autoturisme, bărbatul de 56 de ani și-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat pe strada Calea Mănăștur. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat concentrația de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii s-a stabilit faptul că cel în cauză avea anulat dreptul de a conduce autovehicule.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 28 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, anunţă IPJ Cluj. 

Comenteaza