ACCIDENT în Gilău între un autoturism și o motocicletă. Bărbat, transportat de urgență la spital

ACCIDENT în Gilău între un autoturism și o motocicletă. Bărbat, transportat de urgență la spital
| Foto: isu cluj

Un accident s-a produs, în cursul zilei de astăzi, în localitatea Gilău. O mașină și o motocicletă au fost implicate.

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău au intervenit la un accident rutier petrecut pe str. 1 Decembrie 1918 din localitatea Gilău.

“La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, tip terapie intensivă mobilă, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Cluj-Napoca, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate. Echipajul de pompieri, ce încadrează autospeciala de descarcerare, a acordat primul ajutor calificat conducătorului motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, până la sosirea echipajului SMURD.

Acesta era în stare de conștiență, era cooperant și prezenta suspiciuni de mai multe traumatisme. Ulterior sosirii echipajului SMURD din municipiul Cluj-Napoca, bărbatului i-a fost acordată asistență medicală de urgență și a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

Totodată, la locul accidentului a fost consultat și un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 45 de ani, fără a fi transportat la spital. 

Comenteaza