Foto Accident într-o comună din Cluj. O mașină intrat în copac iar trei tineri au ajuns la spital

Accident într-o comună din Cluj. O mașină intrat în copac iar trei tineri au ajuns la spital

Noaptea trecută, pompierii au intervenit într-o localitate clujeană la un accident auto în urma căruia, o mașină a intrat într-un copac.

„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit în cursul nopții trecute la un accident rutier petrecut în localitatea Cămărașu.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, în care se aflau două persoane rămase încarcerate.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea și extragerea celor doi tineri, în vârstă de aproximativ 20 de ani, iar ulterior au primit asistență medicală de urgență și au fost transportați la spital. Totodată, un al treilea tânăr, găsit în afara autoturismului a primit asistență medicală la fața locului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Toți trei prezentau multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a transmis ISU Cluj.

Comenteaza