Accident la Câţcău. Un bătrân a fost lovit de o autoutilitară FOTO / VIDEO

Accident la Câţcău. Un bătrân a fost lovit de o autoutilitară FOTO / VIDEO
Un bărbat de aproape 80 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară. Incidentul a avut loc în această după-amiază în localitatea clujeană Câţcău, situată la aproximativ 10 km de Dej.

Vecinii spun că bărbatul, care se afla pe bicicletă, se îndrepta spre un teren, pe care urma să îl cureţe, când a fost acroşat de şoferul unei autoutilitare. Bărbatul a căzut imediat la pământ şi s-a lovit puternic în zona capului.

Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului şi l-a transportat la Spitalul Municipal Dej. Cel mai probabil bărbatul va fi trimis la UPU Cluj Napoca pentru investigaţii amănunţite.

"Când am ieşit afară am văzut că cetăţeanul era căzut pe marginea drumului. Din câte am văzut era lovit rău la cap, faţa era plină cu sânge şi la întrebarea asistenţilor de pe ambulanţă a comunicat, era coerent şi spunea că îl doare rău pieptul", a povestit o vecină.

Poliţiştii dejeni efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care a avut loc accidentul.

UPDATE  Medicii au stabilit că bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi cranio-facial, dar şi numeroase contuzii.

Vezi imagini de la faţa locului:

Comenteaza