Foto Accident la ieșirea din Cluj-Napoca. O persoană a fost descarcerată de echipajele ISU

O autospecială care se îndrepta înspre accident a fost implicată într-o coliziune cu o altă mașină, iar pompierii au fost nevoiți să care echipamentele de descarcerare la locul accidentului produs inițial.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În această dimineață, la ieșirea din Cluj-Napoca înspre Florești, trei mașini au fost implicate într-un accident a cărui cauză  fost pătrunderea pe contrasens. Una dintre cele trei victime implicate a avut nevoie de descarcerare. ISU a intervenit inițial cu o autospecială, însoțită de două echipaje SMURD. Accidentul a fost provocat de un tânăr de 20 de ani, care nu deținea permis de conducere. Tânărul nu a mai putut controla mașina și a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani. 

Cei doi au fost transportați la spital, bărbatul de 44 de ani a suferit un traumatism toracic cu sângerare internă, în timp ce tânărul a suferit o ruptură de splină. 

După evaluarea situației, alte două autospeciale au fost chemate la locul accidentului. Totuși, una dintre autospeciale nu a mai ajuns la ieșirea din oraș, după ce a fost implicată într-o coliziune cu alt autotursim. Pompierii au fost nevoiți să care echipamentele de descarcerare către locul accidentului inițial, după ce mașina nu și-a mai putut continua deplasarea.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .