Accident pe centura Clujului. A scăpat cu viaţă după ce parapetul metalic a intrat prin parbriz FOTO

Accident pe centura Clujului. A scăpat cu viaţă după ce parapetul metalic a intrat prin parbriz FOTO
Accident grav petrecut miercuri seara pe Centura Vâlcele-Apahida. Cel puțin o persoană a fost grav rănită, după ce o mașină a rupt parapeții de metal de pe marginea drumului și s-a răsturnat în afara carosabilului.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanței și o mașină de descarcerare de la ISU Cluj.

Se pare că și de această data, viteza este principala cauză a producerii accidentului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat pentru Ziua de Cluj, că victima este un bărbat de 30 de ani, care a fost transportat în stare stabilă la spital.

"Accidentul s-a produs în jurul orei 19.00. Este vorba despre o mașină care s-a lovit violent de un parapet și s-a răsturnat într-un șanț. După ce a fost descarcerată, victima a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la spital", a declarat Andrei Biriș.

 

Comenteaza