ACCIDENT rutier în Cluj. Un bărbat și o fetiță, transportați la spital

ACCIDENT rutier în Cluj. Un bărbat și o fetiță, transportați la spital
| Foto: isu cluj

Un accident s-a produs, în această dimineață, într-o localitate din județul Cluj. Două persoane, dintre care și o minoră, au necesitat îngrijiri medicale.  

Pompierii din Turda au intervenit, în urmă cu puține momente, la un accident rutier petrecut în localitatea Aiton.

“Echipajele operative au găsit un autoturism avariat, fără victime încarcerate. O fetiță de aproximativ 8 ani și un bărbat de 40 de ani au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. La o primă evaluare, cei doi aveau afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.

La misiune au luat parte o autospecială de la Detașamentul Turda, o ambulanță SMURD de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean. 

Comenteaza