Accident rutier la ieşirea din Huedin spre Cluj-Napoca. Circulaţia spre Cluj a fost reluată UPDATE foto video

Accident rutier la ieşirea din Huedin spre Cluj-Napoca. Circulaţia spre Cluj a fost reluată UPDATE foto video
UPDATE. Circulaţia spre Cluj a fost reluată, la ieşirea din Huedin, după ce a avut loc un accident rutier, în urmă cu aproximativ o oră. Timp de 10-15 minute circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri. In accident au fost implicate două autoturisme, o persoană fiind rănită şi transportată cu Ambulanţa la spital.

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în urmă cu aproximativ 40 de minute la ieşirea din Huedin, circulaţia pe sensul de mers înspre Cluj-Napoca fiind blocată.
Coloana formată pe sensul de circulaţie înspre Cluj-Napoca are aproximativ 5 kilometri.

În accident au fost implicate un autoturism Audi şi unul de teren Mercedes, care a fost scos în afara carosabilului. Unul dintre şoferi, Cristian R. (36 ani) din Cluj-Npaoca, a încercat să evite impactul cu o maşină care circula în faţa sa, a frânat brusc, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă maşină, condusă regulamentar de o femeie  de 36 de ani. O femeie de 83 de ani din localitatea Hodişu, pasageră pe bancheta din spate a maşinii Audi, a fost rănită grav în accident.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie şi ambulanţa.

vezi video:



Comenteaza