Video Foto Accident spectaculos la Cluj! Tânăr de 17 ani, beat și fără permis, a "parcat" într-o altă mașină

Un accident de circulaţie, care se putea termina tragic, a avut loc, în nopatea de luni spre marţi, în localitatea clujeană Dezmir. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"La data 17 iunie 2019, în jurul orei 21.00,  pe strada Crişeni, din localitatea Dezmir, judeţul Cluj, a avut loc un accident rutier. Un tânăr în vârstă de 17 ani, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus fără a deţine permis de conduce, pe strada Crişenii din satul Dezmir cu direcţia de mers spre Cluj-Napoca. Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă uşoară la stânga ar fi derapat şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism şi în gardul unui imobilul. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporala a tânărului. În cauză se efectuează cercetari pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporala din culpă", transmite IPJ Cluj. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .