Accidente trase la indigo: doi pietoni, răniţi la o oră distanţă, pe aceaşi stradă

Accidente trase la indigo: doi pietoni, răniţi la o oră distanţă, pe aceaşi stradă
Doi pietoni au ajuns luni seara în stare gravă la spital după ce au avut ghinionul să fie călcaţi de maşină, la mai puţin de o oră distanţă, pe aceeaşi stradă.

Astfel, în jurul orei 19:30, un clujean de 40 de ani care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii Primăverii a fost lovit în plin de un bărbat de 37 de ani din Florești.

De asemenea, în jurul orei 20:15, o femeie de 47 de ani aflată pe trecerea de pietoni a fost accidentată pe aceeaşi stradă de un şofer clujean de 46 de ani care circula înspre strada Izlazului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Cei doi pietoni au fost răniți grav, fiind transportați la unitatea medicală pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor exacte de producere ale accidentului. 

Comenteaza