Accidentul aviatic din Apuseni. Plângere penală împotriva lui Raed Arafat

Accidentul aviatic din Apuseni. Plângere penală împotriva lui Raed Arafat

Familia Aurei Ion, tânăra de 23 de ani decedată în accidentul aviatic produs în 2014 în Munţii Apuseni, a formulat o plângere penală la PICCJ împotriva lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi şef al DSU, Mircea Duşa, fost ministru MApN şi Dorel Grădinaru, fost inspector general al IGAV.

,,Am formulat o plângere în cadrul dosarului de urmărire penală, dosar în care s-a dat o soluţie de clasare pe operaţiunile de localizare-căutare-salvare, soluţie faţă de care am formulat plângere. Am ajuns cu plângerea în instanţă, la ICCJ, iar acum am reformulat toate apărările făcute în cadrul urmăririi penale”, a declarat pentru MEDIAFAX avocata familiei Aurei Ion.

Acţiunea penală este motivată de faptul că Raed Arafat a solicitat intervenţia cu un avion SMURD, deşi ştia, susţin apărătorii familiei Aurei Ion, că acesta nu are dotările necesare pentru a interveni pe timp de noapte şi în condiţii de ceaţă.

Dosarul ce are în vedere intervenţia autorităţilor pentru localizarea şi salvarea victimelor se află la Înalta Curte de Casaţie, care va hotărî miercuri dacă va dispune sau nu clasarea acestuia.

Pe 20 ianuarie 2014, un avion de dimensiuni reduse care avea la bord un echipaj medical s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri, între judeţele Alba şi Cluj. Echipa medicală se îndrepta din Bucureşti către Oradea, unde urma să preleveze ficatul unui donator. Adrian Iovan, pilotul avionului, a murit la scurtă vreme după impact, iar tânăra studentă la Medicină, Aurelia Ion, a murit înainte ca un echipaj de medici să ajungă la aeronavă. În urma accidentului aviatic, au supravieţuit copilotul şi celelalte 4 cadre medicale care se aflau la bordul avionului.

Comenteaza