Acoperişurile care au pus capac

Acoperişurile care au pus capac
Mai mulţi cumpărători de locuinţe nefinalizate din ansamblul Luxembourg, unde două blocuri au rămas fără acoperişuri după furtună, s-au adresat instanţei şi îşi cer banii înapoi.

Dezvoltatorii ansamblului de şase blocuri de pe strada Teilor din Floreşti, Simion Gorgan şi Ovidiu Suciaghi, au probleme atât cu locatarii din blocurile predate, cât şi cu oamenii care nu au mai apucat să se mute în casă nouă. Dezastrul de vineri noaptea a pus capac unei situaţii şi aşa tensionate. Acum locatarii cer banii pentru repararea acoperişului luat de vânt, în timp ce cumpărătorii de locuinţe din blocurile 4 şi 5, realizate pe jumătate, îi cheamă în judecată pe cei doi investitori pentru recuperarea unor sume între 40.000 şi 65.000 de euro.

În vreme ce locatarii din blocul rămas fără acoperiş aşteaptă ca dezvoltatorii imobiliari Simion Gorgan şi Ovidiu Suciaghi să plătească pagubele, aceştia au pe cap probleme mult mai mari, de ordinul sutelor de mii de euro. Pe rolul instanţelor de judecată se înmulţesc procesele cu obiectul "rezoluţiune contract", îndreptate împotriva celor doi, numărul lor trecând de 10. Prin aceste procese, persoane care au plătit în 2008 preţurile integrale ale unor apartamente în blocurile 4 şi 5 din ansamblul Luxembourg solicită anularea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate atunci şi obligarea lui Gorgan şi Suciaghi, în solidar, la restituirea banilor daţi acum trei ani plus daune de până la 10.000 de euro.

Cumpărătorii au arătat, în acţiunile judecătoreşti, că primul termen de predare a apartamentelor a fost 15 ianuarie 2009, după care a fost prelungit până în 1 iulie 2010. "Nici acest termen nu a fost respectat, blocul din care face parte apartamentul contractat fiind în faze de construcţie primare", a precizat Bianca V., unul dintre reclamanţi. Aceasta a solicitat restituirea sumei de 48.500 de euro, cât a dat pe apartament, plus daune de 7.275 de euro, asumate de constructor prin antecontract. Femeia i-a chemat în judecată atât pe Simion Gorgan, cel care a început construcţia şi a încheiat antecontractele cu oamenii, cât şi pe Ovidiu Suciaghi, cel care a preluat afacerea în 2009. Avocatul lui Gorgan a depus întâmpinare la dosar, în care arată că pârâtul nu a primit notificarea de conciliere din partea reclamantului, deoarece din 2009 locuieşte în localitatea Bois-Colombes din Franţa. De asemenea, Gorgan susţine că cei care îl dau în judecată "ignoră faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost novat prin schimbarea debitorului, aşa încât raportul juridic obligaţional rezultat din acest antecontract s-a stins". Cu alte cuvinte, Gorgan s-a spălat pe mâini şi îl lasă pe Suciaghi să rezolve problemele. Suciaghi nu şi-a prezentat poziţia în dosar.

Sentinţă favorabilă cumpărătorului

Într-un dosar, judecătoria a admis anul trecut cererea unui cumpărător şi i-a obligat pe Gorgan şi Suciaghi să-i plătească 49.277 euro, preţul apartamentului, plus 6.427 euro ca daune calculate conform clauzei de rezoluţiune din antecontractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, cei doi afacerişti trebuie să achite 9.564 lei drept cheltuieli de judecată. Sentinţa a fost contestată de Gorgan, având termen de judecată în 1 iulie.

 

Comenteaza