Actele de cruzime faţă de animale, "taxate" triplu de azi. Amenzi de până la 12.000 de lei/ Pedepsele cu închisoarea ajung la 7 ani

Actele de cruzime faţă de animale, "taxate" triplu de azi. Amenzi de până la 12.000 de lei/ Pedepsele cu închisoarea ajung la 7 ani

Astăzi intră în vigoare noile reglementări privind protecţia animalelor, care stabilesc sancţiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.

Astfel, conform noilor prevederi, se dublează şi chiar triplează cuantumul amenzilor contravenţionale şi limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.

Iată ce prevede noul text de lege:

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare.

Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

De asemenea, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.

Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive şi rănirea cu intenţie a animalelor.

Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale şi zoofilia.

Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul naţional, reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Majorarea limitelor speciale este necesară, întrucât acesta creează premisele responsabilizării cetăţenilor, prin încadrarea faptei într-o categorie superioară a pericolului social.

De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute de textul de lege, instanţa poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicţia de a deţine animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.

Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenţionale erau cuprinse între 1.000 de lei şi 3.000 de lei, de acum înainte, poliţiştii pot aplica amenzi contravenţionale cuprinse între 3.000 de lei şi 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:

- nerespectarea obligaţiei deţinătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire, atenţie şi asistenţă medicală;

- folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;

- abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;

- administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;

- folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum şi metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.

Comenteaza