Acțiune amplă de ecologizare a lacului Beliș. Când va avea loc

Acțiune amplă de ecologizare a lacului Beliș. Când va avea loc
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj se implică în acțiunea de igienizare a lacului Beliș, organizată de Clubul Alpin Român – filiala Cluj și Administrația Parcului Natural Apuseni, în perioada 3 – 5 iunie 2022.

Astfel, sprijinul forului administrativ județean se materializează prin punerea la dispoziție a ambarcațiunilor avute în dotare, precum și prin participarea unor angajați din cadrul aparatului de specialitate.

Totodată, evenimentul va beneficia de asistența și suportul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean.

„Apreciem orice tip de inițiativă care presupune ocrotirea și valorificarea arealelor naturale clujene și răspundem afirmativ la fiecare solicitare de acest fel. Ne bucurăm că suntem parteneri la o acțiune atât de amplă și importantă, inclusiv pentru dezvoltarea turismului din județ. Sperăm ca un număr cât mai mare de clujeni să se alăture acestei inițiative lăudabile”, a transmis liderul CJ Cluj.

Aflată la cea de-a doua ediție, manifestarea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat, cât și de pe apă, urmând a fi acoperită o zonă de peste 66 de km în jurul lacului, respectiv 25 de km în linie dreaptă pe luciul de apă.

Derulată cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, celebrată, anual, în data de 5 iunie, activitatea va reuni un număr de minim 150 de voluntari care vor asigura ecologizarea lacului, luând parte, de asemenea, și la o campanie de conștientizare.

Menționăm faptul că autoritatea județeană susține și acordă în mod constant suport proiectelor care vizează protejarea și conservarea bogățiilor naturale ale județului Cluj, această acțiune de ecologizare înscriindu-se în seria mult mai largă, din care amintim doar câteva recente precum campania națională de curățenie ,,Let`s Do It, România!”, acțiunea de împădurire de la Măguri-Răcătău, ecologizarea Cheilor Turzii și a Cheilor Turenilor etc.

Secția Universitară Cluj a Clubului Alpin Român a luat ființă la finalul lunii ianuarie a anului 2005, membri fondatori fiind câțiva alpiniști ai secției Clubului Alpin Român Cluj, înființată în 1990, și alți alpiniști clujeni. Fiind una dintre cele mai numeroase și active secții din țară, cu un număr de aproximativ 400 de membri activi, aceasta desfășoară o serie de principale activități precum: alpinism, escaladă, schi, drumeție, ture pe bicicletă, trail-running, dar și altele.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...