Acțiune-fulger cu radare pe străzile din Cluj-Napoca. Câți vitezomani au rămas fără permis în doar două ore

Acțiune-fulger cu radare pe străzile din Cluj-Napoca. Câți vitezomani au rămas fără permis în doar două ore

Polițiștii au desfășurat joi după-amiază, la Cluj-Napoca, o acțiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și pentru impunerea respectării legislaţiei rutiere în vigoare.

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 17.00 – 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier,  au acționat pe raza de competență pentru creșterea gradului de disciplină în trafic, prevenirea și diminuarea evenimentelor rutiere negative generate de nerespectarea normelor specifice. Acțiunea a fost desfășurată alături de polițiștii secțiilor de poliție urbană a municipiului Cluj-Napoca și polițiștii locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Ca urmare a activităților întreprinse, au fost oprite pentru control în trafic 136 de vehicule, fiind legitimate peste 160 de persoane. De asemenea, echipele mixte constituite au verificat mai multe mijloace de transport public de persoane, cu privire la respectarea normelor de protecție aplicabile în contextul stării de alertă. 

Potrivit IPJ cluj, în total, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 28.713 lei, 79 dintre acestea fiind generate de nerespectarea prevederilor OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice. În acest context, polițiștii au reținut în vederea suspendării 5 permise de conducere unor participanți la trafic pentru nerespectarea normelor de viteză și pentru conducerea sub influența alcoolului și au retras un certificat de înmatriculare. Alte 13 sancțiuni au fost constatate, fiind aplicate sancțiuni în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, Legii 61/1991R, Legii 38/2003, precum și în acord cu alte acte normative.

În cadrul acțiunii, cu titlu de exemplu, au fost depistați trei conducători auto, înregistrați cu aparatul radar în timp ce rulau cu o viteză de peste 100 km/h, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile și au fost sancționați contravențional.

Comenteaza