Acţiuni de menţinere a ordinii publice în satele clujene

Acţiuni de menţinere a ordinii publice în satele clujene
Peste 150 de poliţişti clujeni au participat în data de 9 ovtombrie o acţiune pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii în mediul rural din judeţul Cluj.
În urma controlului au fost constatate 10 infracţuni, fiind identificate 8 persoane suspecte de săvârşirea acestora.

Poliţiştii au acordat în total 274 de sancţiuni contravenţionale, la Legile 61/1991 republicată şi 12/1990, respectiv la OUG 195/2002 republicată, în valoare totală de 46.000 de lei, fiind confiscate totodată bunuri în valoare de 9.000 de lei.

“În timpul acţiunilor, pentru abaterile săvârşite, la opt conducători de autovehicule le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice şi opt certificate de înmatriculare au fost retrase pentru defecţiuni tehnice constatate”, precizează reprezentanţii Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, în Buletinul Informativ al instituţiei.

Comenteaza