Acţiuni suplimentare în weekend. Ce amenzi s-au dat

Acţiuni suplimentare în weekend. Ce amenzi s-au dat
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfășoară în acest weekend acţiuni în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului.

Astfel, vineri au fost angrenaţi în activităţi peste 190 poliţişti de la structuri de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi, substanțe periculoase, criminalistic și acțiuni speciale, care au acţionat suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.  

În cadrul acțiunilor derulate pe linia ordinii publice au fost constatate 11 infracţiuni. Pentru neregulile constatate, precum încălcarea normelor de conviețuire socială, ilegalități în domeniul pazei obiectivelor, pazei bunurilor şi la regimul silvic sau la evidenţa persoanei, au aplicat 101 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 38.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, pentru fluidizarea traficului, impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Pentru neregulile depistate în trafic au fost aplicate 138 sancţiuni contravenţionale, dintre care 37 pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 4 pentru alcool. Trei conducători auto depistaţi în trafic sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului", respectiv „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice" fapte prevăzute şi sancţionate de Codul penal.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.

În domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii economice au fost derulate activităţi specifice, fiind efectuate 38 de controale. Astfel, au fost verificate 11 societăţi comerciale şi 27 persoane fizice care desfăşoară activităţi de comerţ. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale și au ridicat în vederea confiscării produse în valoare de peste 7.800 lei.

Etichete
Comenteaza