Actriţa luată pe sus la un protest în anti-Pride pierde procesul cu Jandarmeria

Actriţa luată pe sus la un protest în anti-Pride pierde procesul cu Jandarmeria

Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea contravențională Oanei Mardare, actriţa ridicată de jandarmi la un protest anti-Pride de anul trecut. 

"Respinde plângerea contravențională formulată de petenta Oana Mardare în contradictoriu cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. Menține legal și temeinic întocmit procesul verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile”, se arată în decizia instanţei, conform Clujust.ro. 

Anul trecut, în 1 iulie, Mardare a participat atât la marşul comunităţii LGBT, „Cluj Pride”, şi ulterior a fost prezentă în Piaţa Avram Iancu la mitingul Noii Drepte pentru susţinerea familiei tradiţionale. Atunci, ea a fost ridicată cu forţa de către jandarmi şi băgată într-o dubă, pe motiv că a tulburat evenimentul.

Oana Mardare purta tricoul alb cu mesajul „#spunedrept” şi a întrerupt discursurile spunând că marşul LGBT la care a participat nu a fost unul obscen. Membrii Noii Drepte din PRU şi PRM, prezenţi în Piaţă, au cerut jandarmilor îmdepărtarea acesteia spunând că este o „provocatoare”.

La acea vreme, reprezentanţii Jandarmeriei Române au declarast că intervenţia în forţă în cazul actriţei ridicate de la marşul Noii Drepte a fost tocmai pentru a o proteja pe aceasta. "Urmărind doar imaginile prezentate în spaţiul public, intervenţia jandarmilor poate părea disproportionată sau cel puţin lipsită de tact, având în vedere că persoana care provocase incidentul era o femeie, însă analizând întreg contextul, intervenţia jandarmilor a fost una legală şi mai ales oportună. Încă de la început s-a încercat calea dialogului sau orice altă posibilitate de detensionare paşnică a acestei situaţii (...). Numărul mare de jandarmi din jurul femeii, care a creat imaginea de intervenţie disproporţionată, a fost de fapt o decizie a comandantului acţiunii de protejare a femeii, întrucât o parte dintre manifestanţii prezenţi la adunarea publică, indignaţi de atitudinea persoanei respective, începuseră să se exprime vehement, folosind chiar injurii la adresa acesteia şi existând riscul iminent ca femeia să fie agresată fizic", spuneau reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Comandantul dispozitivului a suplimentat numărul jandarmilor pentru a crea "un cordon de protecţie" în jurul femeii. "Ulterior, ca o măsură preventivă şi pentru a o proteja pe femeie s-a luat decizie ca aceasta să fie ridicată de pe trotuar şi condusă la maşina de intervenţie a jandarmeriei", mai arătau jandarmii.

Oana Mardare, actriţă la Teatrul independent "Reactor", declara despre incidentul din 2017:  "N-am înţeles de ce în Piaţa Avram Iancu e autorizată fără nicio problemă o manifestare care promovează ura şi discriminarea. N-am înţeles de ce, eu cetăţean, nu am voie să stau să ascult ce zice celălalt cetăţean şi să îmi permit să corectez afirmaţiile lui eronate. N-am înţeles de ce eu, cetăţean, sunt scoasă cu forţa din spaţiul public când le spun că, dacă mă lasă, plec de bună voie după ce se termină manifestarea la care vreau sa particip, pentru că mă interesează sincer să ÎNŢELEG. N-am înţeles de ce jandarmeria este agresivă cu un om care nu e agresiv. De ce sunt acuzată de violenţă când nu am fost violentă, de consum de alcool când nu consum alcool, de rebeliune când nu am fost rebelă. N-am vrut scandal.(...) Dar mi-am permis să nu fiu de acord. În centru centrului. Şi... asta nu se face. Nu sunt ok. Nu mă aşteptam la asta. Sunt şi o să fiu câteva zile tristă şi (mai) pierdută în toate neînţelegerile mele".

Comenteaza