Adolescent de 16 ani din Florești, reținut de polițiști. A furat geaca de 1.400 de lei a unui copil de 13 ani

Adolescent de 16 ani din Florești, reținut de polițiști. A furat geaca de 1.400 de lei a unui copil de 13 ani

Un minor de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat sub control judiciar, după ce ar fi cerut geaca unui alt minor și nu i-ar mai fi înapoiat-o.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Polițiștii clujeni au dispus reținerea, la data de 16 noiembrie, unui tânăr de 16 ani, din localitatea Florești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

“Din cercetări a reieșit că acesta, în seara zilei de 8 octombrie 2023, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, l-ar fi abordat pe un alt minor, de aproximativ 13 ani, solicitându-i geaca pentru a o încerca, însă ulterior nu ar fi înapoiat-o, cauzând un prejudiciu de 1.400 de lei”, a transmis IPJ Cluj.

În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost identificat și depistat de polițiști, fiind luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

La expirarea celor 24 de ore, acesta a fost prezentat instanței, fiind plasat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .