Adolescentul care A MURIT înecat în lacul Colibiţa va fi înmormântat azi / Detalii şocante despe firul evenimentelor
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Mai 2025, 07:31
- Eveniment
- Ascultă știrea

Firul evenimentelor de la Colibița, care au dus la moartea unui adolescent în vârstă de 17 ani arată că incidentul petrecut la 2:00 a fost anunţat la 112 anunțat abia la 8:30.
Răzvan Pădurariu, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, s-a înecat în minivacanța de 1 mai în lacul Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Tragedia a avut loc la o pensiune aflată pe malul lacului unde Răzvan se afla împreună cu alți tineri și părinți.
Incident petrecut la 2:00 şi anunțat abia la 8:30
Seara, el și încă un băiat au mers la o plimbare cu hidrobicicleta pe apă, însă totul s-a transformat într-un coșmar teribil, iar prietenul acestuia ar fi păstrat secret incidentul. Se ridică întrebarea cum de a ţinut secret faptul că Răzvan a căzut în lac câteva ore, când căutările ar fi putut demara imediat după incident.
Cei doi luaseră după miezul nopții o hidrobiciletă scoasă din uz. Aceasta nu avea dopuri, iar în scurt timp a început să ia apă și să se scufunde. Celălalt băiat a reușit să ajungă la mal, dar Răzvan nu a avut nicio șansă.
Adolescentul a fost găsit fără viață de scafandri la 30 de metri de mal. Trupul său a fost recuperat de scafandri după 3 ore de căutări intense de la momentul în care a fost raportat incidentul. Mult prea târuziu însă pentru ca adolescentul să mai poată fi salvat în viaţă.
În timp ce la Bistrița continuă audierile, iar cei care l-au însoțit pe băiat în minivacanță au dat declaraţii la poliție fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, rudele lui Răzvan se pregătesc cu durere în suflet de înmormântare. Răzvan va fi înmormântat luni, 5 mai.
"Cu durere în suflet vă anunțăm că sportivul nostru,Pădurariu Răzvan a plecat dintre noi, este o zi foarte dureroasă pentru CSS Lugoj. Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Odihnește-te in pace, Răzvan!", a transmis clubul unde era legitimat adolescentul.