Aeroportul din Cluj, împânzit de forțe de ordine: sute de persoane legitimate și zeci de mașini verificate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 19:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii clujeni au desfășurat, în perioada 6–8 aprilie, o amplă acțiune pentru prevenirea migrației ilegale și verificarea transportului rutier în zona Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Activitățile au fost coordonate de polițiștii din cadrul Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratul General pentru Imigrări, ai Poliția de Frontieră Română – prin Sectorul Aeroport Cluj – și jandarmi din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 180 de persoane, dintre care 51 au fost cetățeni străini.
Totodată, în cooperare cu polițiști locali și specialiști ai Registrul Auto Român – reprezentanța Cluj, au fost verificate peste 80 de autovehicule taxi și de tip ride-sharing. Controalele au vizat legalitatea documentelor de transport, dar și starea tehnică a vehiculelor.
În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.800 de lei. De asemenea, au fost reținute două certificate de înmatriculare, din cauza unor neconformități tehnice constatate la autovehicule.
Reprezentanții IPJ Cluj anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind menținerea unui climat de siguranță publică, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale.











