Alarmă într-un oraș din județul Cluj. Geantă suspectă găsită în zona unei piețe / Specialiștii pirotehniști au intervenit

Alarmă într-un oraș din județul Cluj. Geantă suspectă găsită în zona unei piețe / Specialiștii pirotehniști au intervenit
| Foto: agendapompierului

S-a dat alarma în municipiul Dej, unde o geantă suspectă a fost găsită într-o zonă centrală.

Un apel la 112 a anunțat miercuri, 20 septembrie, în jurul orei 17:00, că în zona Bibliotecii Municipale se află o geantă suspectă, conform Dejeanul.

La fața locului au ajuns echipajele de urgență, iar zona a fost izolată conform procedurilor. Astfel, circulația a fost restricționată în Piața Lupeni, iar oamenii nu mai aveau voie să se apropie de zona unde se afla geanta.

La scurt timp în Dej au ajuns și o echipă pirotehnică de la Cluj-Napoca pentru a ridica bagajul și a afla ce se află în acesta.

Bagajul a fost deschis și s-a stabilit că acesta era gol. Nu se cunoaște persoana care a lăsat geanta în plină stradă, potrivit sursei citate.

Comenteaza