Aleargă pentru a le construi romilor locuinţe în zona metropolitană

Aleargă pentru a le construi romilor locuinţe în zona metropolitană
Şapte persoane vor alerga în cadrul maratonului care va fi organizat duminică la Cluj, pentru a sprijini o iniţiativă a Grupului de Lucru al Organizațiilor civice (gLOC), care îi priveşte pe romii din oraş.

Iniţiativa vizează cumpărarea unor terenuri în zona metopolitană, pentru construirea de locuinţe pentru familiile de romi mutate de pe strada Coastei pe dealul din Pata Rât.

Celor şapte alergători la maratonul de duminică li se vor adăuga alţi zece copii din comunitatea de romi relocată la Pata Rât, care vor alerga la cursa pentru copii.

Într-un comunicat transmis presei, reprezentanţii gLOC descriu condiţiile de locuit de care beneficiază cele 56 de familii de romi care au fost mutate de pe strada Coastei în locuinţe modulare, pe dealul din Pata Rât.

Între aspectele semnalate se numără suprafaşţa mică a sapţiilor de locuit, în condiţiile în care comunitatea numără aproximativ 250 de persoane, faptul că părinţii celor 72 de copii şi adolescenţi care locuiesc aici ajung cu greu la serviciu, din cauza distanţei mari dintre noua casă şi serviciu, dar şi faptul că în locuinţe a început să apară igrasie pe perţi, respectiv apă din sol şi fisuri în tavan.

Printr-un fond creat în mod special, „gLOC își propune să achiziţioneze mai multe terenuri mici din zona metropolitană, unde familiile mutate, cu sprijinul voluntarilor GLOC, vor construi locuinţe noi", se precizează în comunicatul transmis de grupul de asociaţii clujene.

Reprezentanţii gLOC au inaugurat un site pe care sunt disponbilie informaţii suplimentare cu privire la aspectele de mai sus.

Donaţiile pentru susţinerea alergătorilor de la maraton şi semi-maraton pot fi făcute pe site-ul http://fundatiacomunitaracluj.ro/pagina.php?idtemplate=1251&limba, dar şi la faşţa locului.

 

Comenteaza