Alertă în Marea Neagră! INCENDIU uriaș la bordul unui petrolier lângă Sfântu Gheorghe
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:22
- Eveniment
- Ascultă știrea
Autoritățile române sunt în stare de alertă din cauza unei nave care se află în flăcări în Marea Neagră, la câțiva zeci de kilometri de țărm, fiind încărcată cu gaz petrolier lichefiat (LPG), existând un pericol de explozie, dar și un risc ridicat de poluare.
O explozie s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul unui petrolier aflat în Marea Neagră, la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în timp ce se îndrepta spre Sulina. Conform informațiilor, ar fi vorba despre nava Gas Lisbon, care transportă gaz petrolier lichefiat (LPG), au confirmat Forțele Navale, potrivit știripesurse.ro.
Există inclusiv suspiciunea că explozia ar fi fost provocată de o mină marină, însă această informație nu este confirmată. Nave ale ARSVOM au intervenit pentru salvarea echipajului și au adus la mal cele 17 persoane aflate la bord. Trei membri ai echipajului ar fi suferit răni ușoare.
Conform unei alerte de navigație, nava se află în flăcări și există pericol de explozie. Incendiul s-ar manifesta în zona pupa-castel, iar toate navele din apropiere au fost avertizate să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine. Potrivit surselor, autoritățile române sunt în stare de alertă și din cauza riscului ridicat de poluare.
Autoritatea Navală Română a transmis marți dimineață că toți cei 17 membri ai echipajului navei GAS LISBON, sub pavilion Liberia, au fost salvați după ce la bord a izbucnit un incendiu în noaptea de marți, în largul Mării Negre, la aproximativ 14 mile marine de Sfântu Gheorghe.
Potrivit instituției, MRCC Constanța (Maritime Rescue Coordination Centre) a fost alertat la ora 00:05 de echipajul navei, iar semnalul de pericol a fost confirmat atât prin mesaje radio, cât și prin sistemul Cospas-Sarsat, transmite și stirileprotv.ro.
Imediat după primirea alertei, MRCC Constanța a coordonat operațiunea de salvare și a mobilizat navele de căutare și salvare SAR Apollo și SAR Artemis, aparținând ARSVOM, precum și alte mijloace de intervenție disponibile. Din cauza distanței față de țărm, comunicarea directă cu nava s-a desfășurat cu dificultate, schimbul de informații fiind realizat prin intermediul unei alte nave aflate în apropiere.
Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță din plutele de salvare și recuperați de nava SAR Apollo. Trei persoane rănite au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale. Autoritatea Navală Română a precizat că a fost emis un aviz către navigatori prin care toate navele din zonă sunt avertizate să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine față de locul incendiului.











