Alexandru Tomescu aduce din nou Stradivarius la Cluj
- Scris de Dora Mircea Radu
- 19 Mai 2011, 00:18
- Eveniment
- Ascultă știrea

Alexandru Tomescu va interpreta cele 24 de capricii compuse de Niccolo Paganini. Concertul va începe la ora 18:30, va avea o durată de o oră şi 30 de minute, iar preţul unui bilet de intrare este cuprins între 15 şi 25 de lei. Integrala Capriciilor de Paganini este cunoscută drept cea mai dificilă colecţie de lucrări muzicale scrise vreodată pentru vioară. Reprezentaţia de sâmbătă va fi însoţită de proiecţii video care completează atmosfera şi încearcă să redea bolile teribile ce l-au chinuit pe compozitor în acea perioadă. Turneul Stradivarius din acest an, al patrulea ca număr, are loc în perioada 5-29 mai, în 14 oraşe din ţară. După concertul de la Cluj, Alexandru Tomescu va cânta la Sibiu, Mediaş, Dumbrăveni, Târgu Mureş şi Baia Mare. Detalii despre turneu pot fi aflate de pe pagina de internet www.turneulstradivarius.ro. Alexandru Tomescu a câştigat în anul 2007 concursul pentru vioara Stradivarius Elder-Voicu din 1702, dobândind dreptul de a cânta în următorii cinci ani pe acest instrument de o valoare inestimabilă. "De-a lungul celor cinci ani în care am vioara în folosinţă, o voi duce în faţa cât mai multor români. Ei sunt proprietarii de drept ai acestui instrument, deoarece Stradivarius-ul face parte din patrimoniul naţional", a declarat artistul la primirea preţioasei viori.
Cu o carieră impresionantă, ce se întinde pe patru continente şi în peste 30 de ţări, Alexandru Tomescu este unul dintre liderii tinerei generaţii de violonişti români. Palmaresul lui numără peste 100 de premii I naţionale şi nu mai puţin de 26 de distincţii internaţionale la concursuri de prestigiu precum: Niccolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long - Jacques Thibaud (Franţa) sau George Enescu (România). În ultimii ani tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaţionale din Italia, Franţa sau România. "Un rol deosebit de important în formarea sa ca artist l-au avut profesorii săi, cei care l-au îndrumat, sprijinit şi inspirat de-a lungul anilor: mama sa, profesoara Mihaela Tomescu, maestrul Ştefan Gheorghiu, profesorul Eduard Schmieder sau violonişti renumiţi precum Ruggiero Ricci, Igor Oistrach sau Tibor Varga", se detaliază pe pagina de Internet www.alexandrutomescu.com. "De la fiecare am luat tot ce a avut mai bun, construindu-mi astfel, în timp, propria viziune artistică", a declarat recent Alexandru Tomescu.
De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică, acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées din Paris sau Metropolitan Arts Center din Tokyo, alături de orchestre dirijate de maeştri celebri precum Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach. Solist concertist permanent a două ansambluri de elită din România, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti şi Filarmonica de Stat Piteşti, Alexandru Tomescu are o intensă activitate muzicală la nivel naţional, concertând pe scenele tuturor filarmonicilor din ţară. În calitatea sa de preşedinte al Fundaţiei culturale "Remember Enescu", artistul este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special organizarea concursului internaţional de vioară "Remember Enescu" . Împreună cu pianistul Horia Mihail, Tomescu a început în 2007 o serie de turnee naţionale ce îşi propun să popularizeze muzica clasică şi, în premieră anul acesta, adaugă demersului lor cultural o campanie socială: strângerea de fonduri în scopuri caritabile. În urma turneului Stradivarius 2009, desfăşurat în 14 oraşe din România, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail au strâns peste 120.000 de euro pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România.
Colaborare cu clujeanul Răzvan Suma
"Romanian Piano Trio", format din Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul clujean Răzvan Suma, este un ansamblu cameral ce s-a impus rapid pe scena românească şi cea internaţională prin numeroase turnee, concerte şi recitaluri. Activitatea trioului a fost recompensată cu numeroase premii precum Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural şi Premiul "Iosif Sava" al Uniunii Criticilor Muzicali. Şase apariţii discografice ale lui Alexandru Tomescu au fost lansate în 2008 şi 2009. Cel mai recent disc, înregistrat împreună cu Horia Mihail, se numeşte "Romantic Stradivarius" şi cuprinde sonate de Edvard Grieg, Robert Schumann şi Johannes Brahms.