Alice Rotta îi cheamă pe clujeni la marşul tăcerii

Alice Rotta îi cheamă pe clujeni la marşul tăcerii
După cinci zile în care a ieşit în stradă cu plăcuţe pe care scria “Jos Băsescu” şi “Jos Guvernul Boc”, Alice Rotta (foto dreapta) s-a decis să organizeze un marş al tăcerii. În acest sens, ea a depus ieri o cerere la primărie pentru autorizarea unui protest pentru mâine, la ora 15:00.
Marşul ar urma să pornească de pe strada Eroilor, din faţa sediilor principalelor partide politice clujene. “Îi aştept la protest pe toţi cetăţenii. Spun asta pentru că cetăţenii sunt cei care gândesc, cei care se implică în viaţa cetăţii”, a declarat Alice Rotta pentru Realitatea TV Cluj. Soţia omului de afaceri Răzvan Rotta a protestat timp de cinci zile pe Bulevardul Eroilor, în zona în care îşi au sediul mai multe partide politice, împotriva Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu.

“Nu am venit pentru nimeni. Eu am acasă o situaţie foarte bună, însă îmi pasă de acest popor. În 1989 am ieşit cu fiica mea în stradă şi am avut credinţa că vor veni şi vremuri mai bune în această ţară, că vom fi liberi, dar acum îmi pare foarte rău să constat că ne este mult mai rău decât atunci şi de aceea am ieşit în stradă”, a spus Alice Rotta în prima zi de proteste. Între timp, femeia a primit mai multe reacţii favorabile din partea trecătorilor şi a oamenilor de rând, iar mâine, în a şaptea zi de proteste, îşi propune să organizeze un marş la care să participe cât mai mulţi cetăţeni.

(D.E.)


⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza