Amendă de 10.000 de lei pentru facturile “umflate” de la E.ON Gaz

Amendă de 10.000 de lei pentru facturile “umflate” de la E.ON Gaz
Compania germană a fost sancţionată de cei de la Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorilor pentru nereguli la facturi.

E.ON Gaz a fost sancţionată zilele trecute de angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consuma-torilor (CJPC) Cluj pentru facturile "umflate" pe care unii clujeni le-au primit în această iarnă. Compania a anunţat că analizează motivele pentru care i-a fost aplicată sancţiunea.

Comisarii de la CJPC Cluj au amendat compania după ce două clujence au reclamat E. ON Gaz ca urmare a unor facturi în valoare de 6.000, respectiv de 8.000 de lei. "E.ON Gaz a fost amendată în urma sesizărilor primite de la două persoane care au reclamat modul cum au fost facturate sumele unui consum estimat. Cele două persoane au primit facturi de 8.000 de lei şi 6.000 de lei. Doamnele au semnalat că nu aveau cum să consume într-o perioadă oricât de friguroasă atâţia metri cubi de gaz câţi li s-au facturat", a declarat Mircea Radu, comisarul-şef al CJPC Cluj. Acesta a cerut E.ON Gaz verificarea contoarelor celor două reclamante.

"Am dispus operatorului economic verificarea metrologică a contoarelor şi s-a constatat că nu corespund din punct de vedere tehnic, deşi, iniţial, compania contesta orice neajuns al acestor aparate. Acele sume au fost calculate eronat, s-a luat măsura de a se scădea facturile şi s-au refacturat valori conform estimărilor de anul trecut", a declarat Mircea Radu. Şeful CJPC a explicat că majoritatea reclamaţiilor primite împotriva E. ON Gaz se referă la informaţiile trecute pe facturi. "Au fost foarte multe reclamaţii înregistrate împotriva operatorului E.ON Gaz. Multe dintre sesizări ţin de modul în care sunt trecuţi indicii de citire pe facturile de estimare, inducând în eroare la factura de regularizare. Le-am solicitat celor de la E.ON Gaz să schimbe grafica acestor facturi. Aşteptăm în maximum o lună modifi-carea graficii facturilor", a adăugat Radu. Iniţial, termenul pentru o grafică nouă la facturi a fost sfârşitul lunii martie. Mircea Radu a anunţat că, în cazul în care compania nu va reface grafica facturilor, atunci se vor aplica amenzi mai mari.

Reprezentanţii E. ON Gaz analizează în acest moment motivele care au stat la baza sancţiunii CJPC Cluj. "Compania E.ON Gaz Distribuţie nu a primit vreo sancţiune în legătură cu acest subiect", a transmis Oana Trandafir, purtătorul de cuvânt al E.ON Gaz cu referire la amenda primită pentru facturile clienţilor mai mari decât consumul real. "CJPC Cluj a aplicat o sancţiune în valoare de 10.000 de lei furnizorului de gaze naturale, respectiv companiei E.ON Energie România, motivele care au stat la baza aplicării acestei sancţiuni fiind în curs de analiză", a precizat Trandafir.

Facturi de zece ori mai mari

ZIUA de CLUJ a relatat încă din lunile ianuarie şi februarie situaţia mai multor clujeni nemulţumiţi că facturile de regularizare care le-au venit de la E.ON Gaz au fost chiar şi de zece ori mai mari decât cele primite într-o lună normală. Între oamenii revoltaţi de facturile E.ON Gaz s-a numărat şi Adrian O., de 25 de ani. "Mi-a venit o factură de aproape 1.500 de lei în condiţiile în care lunar îmi veneau facturi de 150-200 de lei. Nu am avut nicio restanţă, iar toate facturile mi-au fost achitate la timp", a spus tânărul, în luna februarie. El s-a plâns de faptul că, în timpul zilei, în apartamentul său consumul de căldură este minim. "Mi se pare imposibil să trebuiască să plătesc atât de mult pentru un apartament de trei camere în condiţiile în care consumul pe timpul zilei este aproape de zero", a precizat bărbatul, care, la puţin timp după ce a primit factura "gigant", a schimbat metoda de facturare a consumului de gaz. "Acum fac citirea contorului în fiecare lună", a menţionat Adrian O.

 

Comenteaza