Amenzi de aproape 100.000 de euro pentru clujenii care nu au stat duminică acasă

Amenzi de aproape 100.000 de euro pentru clujenii care nu au stat duminică acasă

În ultimele 24 de ore, 595 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari au desfășurat misiuni specifice la Cluj în contextul prevenirii și combaterii răspândirii coronavirusului.

În cursul zilei de 12 aprilie forţele de ordine au acţionat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 300 de persoane, iar 30 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

Totodată, au fost verificate 120 de locații de carantinare / izolare asigurate cu măsuri de ordine publică. Pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, conform ordonanțelor militare în vigoare, forțele de ordine au aplicat 226 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 456.700 de lei.

Comenteaza