Amenzi de aproape 30.000 de euro, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea restricțiilor

Amenzi de aproape 30.000 de euro, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea restricțiilor

Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproape 139.000 de lei de lei, în ultimele 24 de ore, celor care nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.820 de lei ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, duminică, două infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

Totodată, duminică, 55 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. 

Comenteaza