Foto Amenzi de zeci de mii de lei la Hotel Paradis: Produse expirate, camere cu igrasie, praf în exces, rugină și mucegai
- Scris de Nicu Mitrea
 - 22 Aug 2023, 11:20
 - Eveniment
 - Ascultă știrea
 
                                     | Foto: ANPC
                                DISTRIBUIE
                                                        ANPC a amendat cu zeci de mii de lei operatorul economic SC Multirol Prodcom SRL (hotel Paradis) pentru mai multe nereguli.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj prin CJPC Cluj, a desfășurat, în data de 21 august 2023, o acțiune de control la Hotel Paradis din Cluj-Napoca.
În urma acțiunii, comisarii CRPC RNV Cluj/CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
- Produse pentru care nu se putea stabili încadrarea în data limită de consum, sau cu data limită de consum depașită;
 - Expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare, la care a fost modificată starea termică;
 - Folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor , cu praf în exces, rugină și chedere neigienizate, cu mucegai și depuneri de conținut;
 - Utilizarea unor vitrine frigorifice aferente expunerii la comercializare a cărnii insalubre, care nu mai pot fi remediate, necesitând înlocuirea;
 - Depozitarea direct pe paviment a produselor;
 - Coșurile aferente resturilor menajere, din blocul alimentar nu aveau capac de protectie rafturi depozitare materii prime și preparate insalubre;
 - Preparate rămase de la micul dejun ambalate în vederea refolosirii ulterioare;
 - Vase din plastic și utilizarea bureților de sârma la igienizarea veselei;
 - Ustensile neprofesionale;
 - Lipsa afișare listă de tarife aferenta cazării;
 - Cameră cu igrasie;
 - Lipsa inventare camere;
 - Tocuri de fețe perne schimbate care aveau păr, saltele cu pete nefiind igienizate, prosoape și halate de baie uzate excesiv;
 - Lipsa dotare completă conform prevederilor legale, precum și a serviciilor minime obligatorii;
 
Drept urmare, comisarii CRPC RNV Cluj /CJPC Cluj au aplicat 4 amenzi contravenționale în valoare de 60.000 lei și un avertisment;
Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:
- Oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 2500 de lei, respectiv halatele de baie și prosoapele uzate;
 - Oprire temporară a prestării serviciilor, la blocul alimentar și la 4 camere până la remedierea deficiențelor. Micul dejun se va asigura prin firme de catering, până la remedierea deficiențelor.
 
DISTRIBUIE
                                                        
                            
                            Comenteaza
                                
                                
                            

















                        
                        
                        
                      