Amenzi la Kaufland pentru promoţii ilegale

Amenzi la Kaufland pentru promoţii ilegale
Lanţul de magazine Kaufland a fost amendat ieri de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor cu o sumă de 20.000 de lei, maximul permis de lege, după ce inspectorii au remarcat mai multe nereguli în organizarea unei campanii promoţionale.

Conform comisarului-şef al CJPC, Mircea Radu, neregulile se referă la produsele cosmetice incluse într-o promoţie, însă pentru aceste produse "nu există menţionat atât preţul vechi cât şi cel nou, conform prevederilor legale în vigoare, astfel încât consumatorul să poată verifică veridicitatea ofertei". Totodată acesta a dat ca exemplu situaţia promoţiei la şamponul de 400 mililitri, unde se oferea o cantitate de 200 mililitri gratis. Totuşi, preţul aferent pachetului era mai mare decât al produsului care se comercializa la 400 mililitri. "În fapt consumatorii nu achiziţionau gratuit produsul", a explicat Radu, adăugând că în situaţia în care ofertă prezintă un produs şi încă unul gratis, preţul afişat nu poate depăşi valoarea produsului singular.

"Prin această practică, vânzătorul nu s-a comportat în mod corect în relaţia cu consumatorii, inducându-i în eroare şi afectându-le interesele economice", a declarat Radu.

 

Comenteaza