Amenzi pentru comercianţii de carne de miel în pieţele clujene
- Scris de Cristina Pirvu
- 19 Apr 2011, 23:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj a demarat controalele în pieţele Clujului pentru a verifica modul în care sunt comercializate produsele specifice sărbătorilor pascale. Primele controale au adus şi primele amenzi.
"Am verificat modul în care sunt vândute produsele de carmangerie şi mielul. Am găsit unii producători care nu foloseau mânuşi. Noi le-am solicitat să poarte mănuşi pentru că încasează bani şi pot să transmită microbii mai departe", a declarat Mircea Radu, comisarul-şef al CJPC Cluj.
De asemenea, comisarii au observat că într-o carmangerie din Piaţa Flora caserolele cu organe de miel erau ţinute la o temperatură mai mică de -18 grade Celsius şi că nu erau etichetate corespunzător. "Am observat că la partea de etichetare firmele care comercializează produse de carmangerie pun în vitrină absolut toate preţurile, consumatorul neştiind exact ce produs achiziţionează. Li s-a cerut să îşi facă o raionare a raftului pentru a se distinge produsele scoase la vânzare", a mai spus Mircea Radu. El a verificat şi vânzările de ouă din piaţă. "Au fost verificate şi actele de provenienţă a produselor comercializate de producători. Acestea se se respectă în mare parte. Sunt unele probleme legate de etichetarea ouălor. Unele dintre ele au ştearsă data", a adăugat Mircea Radu. Şase societăţi au fost amendate.
"S-au aplicat sancţiuni, iar o mare parte a societăţilor amendate sunt aşteptate la CJPC pentru întocmirea actelor. S-au aplicat şase sancţiuni în Piaţa Flora, iar cea mai mare sancţiune aplicată acolo a fost de 3.000 de lei la o societate comercială care vindea organe de miel, fără ca acestea să aibă etichete corespunzătoare", a declarat Mircea Radu. Şeful CJPC a anunţat că în această săptămână vor continua controalele la supermarketurile şi hipermarketurile din oraş.